Am închis ochii,am respirat încet..
Liniştea din jurul meu îmi răsuna în ureche.Eram fericită?Poate.Nu prea cunosc aşa bine acest sentiment.Dar era ceva,ceva viu în sufletul meu care mă făcea să zâmbesc.Nici eu nu găsesc cuvinte destule să explic.Nu-mi pare rău şi asta mă bucura.Măcar de ce îmi era mai frică am scăpat.Nu ştiu dacă mi-aş fi iertat-o.
Mereu ce spui că nu vei deveni nicicând,îţi umple sufletul şi mintea.Mereu ce crezi că nu vei avea niciodata,te izbeşte în faţă când te aştepţi mai puţin,fără să te întrebe dacă vrei sau nu.Şi ajungi în momentul acela:bătăi de inimă,respiraţie accelerată,gura întredeschisă inconştient,te simţi împlinită,stăpână pe tine,nimic în jurul tău…
(doar doi ochi negri)